Șanse mici de supraviețuire pentru nou-promovatele în Liga 1!** Statistica spune că doar 57,15% din echipele care au urcat din Liga 2 au rezistat în primul sezon

Șanse mici de supraviețuire pentru nou-promovatele în Liga 1!** Statistica spune că doar 57,15% din echipele care au urcat din Liga 2 au rezistat în primul sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lupta pentru promovarea în Liga I se va sfârși azi, când Viitorul Constanța, Poli Iași și Delta Tulcea luptă pentru cele două locuri din vârf în Seria I. În cealaltă serie, lucrurile sunt clare, Gloria Bistrița și Gaz Metan Severin fiind premiantele. Totuși, pentru cele patru norocoase se anunță vremuri grele sezonul viitor, atât nivelul valoric al loturilor cât și statistica fiind elementele care perconizează un destin tragic.
Sezonul viitor al Ligii I își va afla astăzi componența finală. În afara celor 14 echipe rămase peste linia de salvare la finalul sezonului proaspăt încheiat, sigure de prezența în primul eșalon sunt Gloria Bistrița și, de ieri, Gaz Metan Severin, care a primit acceptul Comitetului Executiv al FRF să ocupe locul Timișoarei.
Emoțiile se vor termina azi și în Seria I, acolo unde Viitorul, Iași și Tulcea se bat pentru două locuri. Primele sunt în avantaj și, cu câte un egal azi, își pot asigura biletele pentru Liga I.

Valoric, sub Liga I
Totuși, greul abia de mâine va începe, deoarece diferența de valoare între primele două ligi din România este una uriașă. Aceasta este ilustrată și de site-ul de analiză www.transfermarkt.de,
care estimează valoarea fotbaliștilor din campionatele europene. Dintre cele cinci echipe care au promovat sau se luptă pentru promovarea în Liga I, niciuna nu are un lot care să depășească valoric cele 14 echipe rămase pe prima scenă.
Cel mai bun lot îl are, conform site-ului german, Viitorul Constanța, ai căror jucători ar valora 6,5 milioane de euro, în timp ce Gaz Metan Severin și Delta Tulcea stau cel mai prost din acest punct de vedere, loturile acestora fiind prețuite la câte 4 milioane de euro.

Când a urcat CFR, nu a picat nicio nou-promovată
Nici stastistica ultimelor 11 sezoane, adică din 2000 și până în prezent, nu le face somnul mai dulce echipelor promovate. Astfel, în tot acest timp, aproape jumătate din aceste formații nu au reușit să supraviețuiască primului sezon și au retrogradat. Dintre acestea, trei au scăpat totuși, dar motivul a fost unul tehnic, fiind salvate de faptul că alte echipe nu au primite licența. În plus, din cele 11 campionate, doar unul s-a terminat fără ca măcar una dintre echipele promovate să cadă (sezonul 2004-2005, când au promovat Sportul, Poli Iași și actuala campioană, CFR Cluj).


Valorile loturilor nou-promovatelor pe transfermarkt.de

Viitorul Constanța – 6,525*
CSMS Iași – 5,35
Gloria Bistrița – 5,3
Gaz Metan Severin – 4,05

* sumele sunt exprimate în milioane de euro
* Poli Iași și Viitorul nu sunt promovate matematic, însă au nevoie de câte un egal azi, în ultima etapă


Cine a promovat în Liga I din 2000 până în prezent și locul pe care a terminat primul sezon:
2000-2001
Foresta Fălticeni – locul 13
Gaz Metan Mediaș – locul 16 (a retrogradat)

2001-2002
Sportul Studențesc – locul 13
Farul Constanța – locul 14
UMT – locul 16 (a retrogradat)

2002-2003
Poli AEK Timișoara – locul 14
UTA – locul 16 (a retrogradat)

2003-2004
Apulum Alba Iulia – locul 6
Petrolul – locul 15 (a retrogradat)
FC Oradea – locul 16 (a retrogradat)

2004-2005
Sportul Studențesc – locul 7
Poli Iași – locul 9
CFR Cluj – locul 11

2005-2006
Jiul Petroșani – locul 13
FC Vaslui – locul 14
Pandurii Tg. Jiu – locul 15 (a fost salvată de retrogradarea Sportului)

2006-2007
„U” Craiova – locul 9
Unirea Urziceni – locul 10
UTA – locul 12
Ceahlăul – locul 15 (a fost salvată de Delta Tulcea, care n-a primit licența)

2007-2008
Gloria Buzău – locul 14
Dacia Mioveni – locul 16 (a retrogradat)
„U” Cluj – locul 18 (a retrogradat)

2008-2009
FC Brașov – locul 9
FC Argeș – locul 10 (retrogradată pe motive extrasportive)
Gaz Metan Mediaș – locul 15 (salvată de retrogradarea lui FC Argeș)
CS Otopeni – locul 17 (a retrogradat)

2009-2010
Astra – locul 13
Internațional – locul 14 (s-a retras din motive financiare)
Ceahlăul – locul 17 (a retrogradat)
Unirea Alba Iulia – locul 18 ( a retrogradat)

2010-2011
„U” Cluj – locul 8
FCM Tg. Mureș – locul 9
Victoria Brănești – locul 16 (a retrogradat)
Sportul Studențesc – locul 18 (scăpată de neprimirea mai multor licențe)

* până la sezonul 2006-2007, Liga I a avut 16 echipe

42,85% au retrogradat, însă trei eu fost salvate de neprimirea licențelor de către alte echipe, iar una s-a retras

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Primul transfer al lui Dan Şucu la Genoa: ”Gratis!”. Atacantul care a rupt plasele în România
NEWS ALERT | Primul transfer al lui Dan Şucu la Genoa: ”Gratis!”. Atacantul care a rupt plasele în România
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×